Cum aleg
un șemineu

Utilizarea unui şemineu ca şi sursă de încălzire presupune pe lângă avantajele pe care le aduce şi o serie de inconveniente.

În funcţie de sistemul constructiv şi principiul de funcţionare al şemineului, aceste avantaje dar şi  inconveniente sunt de o importanţă deosebită, ajungându-se ca în multe situaţii utilizarea şemineului să devină doar ocazională iar, din cauza efortului şi disconfortului implicat în exploatare, utilizarea şemineului ca si sursă permanentă de încălzire să nu mai fie o soluţie, astfel încât rolul şi funcţia şemineului nu se mai regăsesc complet în argumentarea iniţială a investiţiei.

Decizia construcţiei unui şemineu trebuie fundamentată urmărind obţinerea unui optim între valoarea investiţiei, utilitate şi beneficiile aduse, prin stabilirea unor criterii şi cunoaşterea informaţiilor de bază:

     ♦ Ce funcţie trebuie să îndeplinească şemineul
            • Element de decor şi creare ambianţă
            • Aport la încălzire
            • Funcţia de încălzire este cea mai importantă
     ♦ Dacă sunt dispus la efort şi disconfort personal pentru a folosi şemineul la capacitatea sa funcţională şi ce înseamnă aceasta.
            • Cât de frecvent trebuie să fac foc pentru a încălzi?
            • Cât lemn trebuie să manipulez?
            • Cat de frecvent trebuie curătat şemineul (focarul, cenuşa, geamul uşii)?
            • Care este calitatea căldurii obţinute, ce efecte are asupra sănătaţii şi cum afectează calitatea vieţii?
     ♦ Ce beneficii aştept să obţin prin utilizarea şemineului?
            • Crearea unei ambianţe plăcute în mod ocazional
            • Reducerea costurilor la încălzire
            • Independenţa faţă de sursele clasice de energie (gaz, energie electrică, ...) şi crearea unui climat sănătos, plăcut şi confortabil
            • Protejarea mediului înconjurător prin emisii reduse de noxe şi micropulberi
     ♦ Care sunt costurile totale reale (investiţie + costuri exploatare)?
     ♦ Care este perioada de amortizare a investiţiei în şemineu?

Prin sistemul de şeminee ceramice STERNAR, performanţele funcţionale sunt optimizate astfel încât utilizarea şemineelor se face în condiţii maxime de siguranţă, confort şi eficienţă, eliminând dezavantajele întâlnite la alte sisteme.